Insuman
insulin human
12345678910111213141516171819202122232425
Insulină umană
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce este Insuman Comb 15 şi pentru ce se utilizează
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Insuman Comb 15
Cum să utilizaţi Insuman Comb 15
Reacţii adverse posibile
Cum se păstrează Insuman Comb 15
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Insuman Comb 15 conţine ca substanţă activă insulina umană, care este produsă printr-un proces biotehnologic şi este identică cu insulina din corpul uman.
Insuman Comb 15 este un preparat de insulină cu acţiune de lungă durată şi debut progresiv. Este disponibil în cartuşe fixate ireversibil într-un stilou injector (pen) jetabil, SoloStar.
Insuman Comb 15 este utilizat pentru a reduce valoarea crescută a zahărului din sânge (glicemiei) la pacienţii cu diabet zaharat, care necesită tratament cu insulină. Diabetul zaharat este o boală în care organismul dumneavoastră nu produce suficientă insulină pentru menţinerea valorii normale a glicemiei.
Dacă sunteţi alergic la insulină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).
Insuman Comb 15 în stilouri injectoare (pen-uri) preumplute este indicat doar pentru injecții administrate imediat sub piele (vezi și pct. 3). Discutați cu medicul dumneavoastră dacă trebuie să vă injectați insulina prin altă metodă.
Înainte să utilizaţi Insuman Comb 15, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Respectaţi cu stricteţe instrucţiunile privind doza, monitorizarea (analize de sânge şi urină), dieta, activitatea fizică (munca fizică şi exerciţiile fizice) şi tehnica de injectare, aşa cum aţi discutat cu
medicul dumneavoastră.
Dacă sunteţi alergic la acest medicament sau la insuline animale, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Grupe speciale de paci enţ i
Dacă aveţi probleme cu ficatul sau rinichii sau dacă sunteţi în vârstă, discutaţi cu medicul dumneavoastră, deoarece este posibil să aveţi nevoie de o doză mai mică.
Modif ică ri al e pi el ii la locul i nj ect ăr ii
Locurile de injectare trebuie alternate pentru a preveni modificări ale pielii, cum ar fi apariția de noduli sub piele. Este posibil ca insulina să nu dea rezultate foarte bune dacă este injectată într-o zonă cu noduli (vezi „Cum să utilizați Insuman Comb 15”). Dacă în prezent vă faceți injecția într-o zonă cu noduli, adresați-vă medicului înainte de a începe să vă injectați într-o zonă diferită. Medicul dumneavoastră vă poate spune să vă luați mai des glicemia și să vă ajustați doza de insulină sau de medicament antidiabetic.
Căl ăt ori i
Înainte de a pleca într-o călătorie, cereţi sfatul medicului dumneavoastră. Ar putea fi necesar să discutaţi despre:
disponibilitatea insulinei utilizate de dumneavoastră în ţara pe care o veţi vizita,
cum se pot procura insulina, acele etc,
păstrarea corectă a insulinei în timpul călătoriei,
orarul meselor şi al administrării insulinei în timpul călătoriei,
efectele posibile ale schimbărilor de fus orar,
noi riscuri pentru sănătate, posibile în ţările pe care le veţi vizita,
ce trebuie să faceţi în situaţii de urgenţă, când nu vă simţiţi bine sau când vă îmbolnăviţi.
Bol i şi t r aumati sm e
În următoarele situaţii, tratamentul diabetului dumneavoastră zaharat poate necesita atenţie suplimentară:
Dacă sunteţi bolnav sau aţi suferit un traumatism major, valoarea glicemiei dumneavoastră poate
să crească (hiperglicemie).
Dacă nu mâncaţi suficient, valoarea glicemiei dumneavoastră poate să scadă prea mult (hipoglicemie).
În majoritatea cazurilor, veţi avea nevoie de medic. Asiguraţi-vă că puteţi contacta medicul în timp util.
Dacă aveţi diabet zaharat de tip 1 (diabet zaharat insulino-dependent), nu întrerupeţi insulina şi continuaţi să vă asiguraţi un aport adecvat de glucide. Spuneţi întotdeauna celor care se ocupă de dumneavoastră sau celor care vă tratează că aveţi nevoie de insulină.
Unii pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 diagnosticat cu mult timp înainte şi boală de inimă sau care au avut accident vascular cerebral, care au fost trataţi cu pioglitazonă şi insulină au dezvoltat insuficienţă cardiacă. Informaţi medicul dumneavoastră cât mai curând posibil dacă prezentaţi semne de insuficienţă cardiacă, cum sunt senzaţie neobişnuită de lipsă de aer sau creştere rapidă în greutate sau umflături localizate (edeme).
Anumite medicamente determină modificări ale valorii glicemiei (scăderea sau creşterea acesteia sau ambele, în funcţie de situaţie). În fiecare caz, poate fi necesară ajustarea dozei de insulină pentru a
evita valorile glicemiei, care fie sunt prea scăzute, fie sunt prea crescute. Aveţi grijă atunci când începeţi sau când încetaţi să utilizaţi un alt medicament.
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Înainte de a începe să utilizaţi un medicament, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă acesta poate influenţa glicemia şi, dacă este necesar, ce măsuri trebuie să luaţi.
toate celelalte medicamente folosite pentru a trata diabetul zaharat,
inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA, folosiţi pentru a trata anumite afecţiuni cardiace sau tensiunea arterială mare),
disopiramida (folosită pentru a trata anumite afecţiuni cardiace),
fluoxetina (folosită pentru a trata depresia),
fibraţii (folosiţi pentru scăderea valorilor mari ale grăsimilor din sânge),
inhibitorii monoaminooxidazei (IMAO, folosiţi pentru a trata depresia),
pentoxifilina, propoxifenul, salicilaţii (cum este acidul acetilsalicilic, folosit pentru ameliorarea durerii şi scăderea febrei),
sulfonamidele antibacteriene.
glucocorticoizi (cum este „cortizonul”, folosit pentru a trata inflamaţia),
danazol (medicament care acţionează asupra ovulaţiei),
diazoxid (folosit pentru a trata tensiunea arterială mare),
diuretice (folosite pentru a trata tensiunea arterială mare sau acumularea excesivă de lichide),
glucagon (hormon pancreatic folosit pentru a trata hipoglicemia severă),
izoniazidă (folosită pentru a trata tuberculoza),
estrogeni şi progestogeni (cum sunt în contraceptivele orale, folosite pentru evitarea sarcinii),
derivaţi fenotiazinici (folosiţi pentru a trata afecţiuni psihice),
somatropină (hormon de creştere),
medicamente simpatomimetice (cum sunt epinefrina [adrenalina], salbutamolul, terbutalina folosite pentru a trata astmul bronşic),
hormoni tiroidieni (folosiţi pentru a trata afecţiuni ale glandei tiroide),
inhibitori de protează (folosiţi pentru a trata HIV),
medicamente antipsihotice atipice (cum sunt olanzapina şi clozapina).
blocante beta-adrenergice (folosite pentru a trata tensiunea arterială mare),
clonidină (folosită pentru a trata tensiunea arterială mare),
săruri de litiu (folosite pentru a trata afecţiuni psihice).
Pentamidina (folosită pentru a trata unele infecţii determinate de paraziţi) poate să determine hipoglicemie, care poate fi urmată uneori de hiperglicemie.
Blocantele beta-adrenergice ca şi alte medicamente simpatolitice (cum sunt clonidina, guanetidina şi rezerpina) pot diminua sau suprima primele simptome de avertizare care vă ajută să recunoaşteţi hipoglicemia.
Dacă nu sunteţi sigur că utilizaţi unul dintre aceste medicamente, întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Valorile glicemiei dumneavoastră pot fie să crească, fie să scadă în cazul în care consumaţi băuturi alcoolice.
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Informaţi medicul dumneavoastră dacă v-aţi planificat să rămâneţi gravidă sau dacă sunteţi gravidă. Poate fi necesară modificarea dozei de insulină în timpul sarcinii şi după naştere. Controlul deosebit de atent al diabetului dumneavoastră zaharat şi prevenirea hipoglicemiei sunt importante pentru sănătatea copilului dumneavoastră. Cu toate acestea, nu există experienţă cu privire la utilizarea Insuman
Comb 15 la femeile gravide.
Dacă alăptaţi, cereţi sfatul medicului dumneavoastră, deoarece poate fi necesară modificarea dozelor de insulină şi a dietei.
Capacitatea dumneavoastră de concentrare sau de reacţie poate fi diminuată dacă:
aveţi hipoglicemie (valori mici ale glicemiei),
aveţi hiperglicemie (valori mari ale glicemiei),
aveţi tulburări de vedere.
Aveţi în vedere această posibilitate în orice situaţie care vă poate pune pe dumneavoastră sau pe cei din jur în pericol (de exemplu conducerea unui vehicul sau folosirea de utilaje). Trebuie să cereţi sfatul medicului dumneavoastră dacă puteţi conduce vehicule în situaţia în care:
aveţi episoade frecvente de hipoglicemie,
primele simptome de avertizare care vă ajută să recunoaşteţi hipoglicemia sunt reduse sau absente.
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) pentru o doză, adică practic „nu conţine sodiu”.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
În funcţie de stilul dumneavoastră de viaţă şi de rezultatele testelor privind cantitatea zahărului (glucoza) din sânge, medicul dumneavoastră:
va decide ce doză zilnică de Insuman Comb 15 vă este necesară,
vă va spune când să vă verificaţi valoarea glicemiei şi dacă sunt necesare şi teste urinare,
vă va spune când este necesar să vă injectaţi o doză mai mare sau mai mică de Insuman Comb 15.
Valoarea glicemiei poate fi influenţată de mulţi factori. Trebuie să cunoaşteţi aceşti factori astfel încât să puteţi să reacţionaţi corespunzător la modificările glicemiei şi să preveniţi scăderea sau creşterea excesivă a acesteia. Pentru mai multe informaţii, vezi textul din chenarul de la sfârşitul acestui prospect.
Insuman Comb 15 se injectează sub piele, cu 30 până la 45 de minute înainte de masă.
Insuman Comb 15 este un fluid (suspensie) pentru injecţii sub piele. NU injectaţi Insuman Comb 15 în venă (vas de sânge).
SoloStar eliberează insulina în doze de la 1 până la 80 de unităţi în trepte de câte o unitate. Fiecare stilou injector (pen) conţine doze multiple.
Medicul dumneavoastră vă va arăta în care regiune a pielii trebuie să vă injectaţi insulina. La fiecare injectare, schimbaţi locul de administrare din cadrul regiunii cutanate respective.
SoloStar este un stilou injector (pen) preumplut jetabil, care conţine insulină umană. Insuman Comb 15 în stilouri injectoare (pen-uri) preumplute este indicat doar pentru injecții administrate imediat sub piele. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă trebuie să vă injectați insulina prin altă metodă.
Înainte de fiecare utilizare trebuie ataşat un ac pentru injecţie nou. Utilizaţi numai ace compatibile pentru utilizare împreună cu SoloStar.
Înainte de fiecare injectare trebuie efectuat un test de siguranţă.
Omogenizaţi bine insulina şi verificaţi-o înainte de prima utilizare. Mai târziu, trebuie să omogenizaţi bine insulina imediat înainte de fiecare injectare.
Omogenizarea se realizează cel mai bine prin mişcarea uşoară înainte-înapoi a stiloului injector
(pen-ului) de cel puţin 10 ori. Pentru facilitarea omogenizării, în cartuş există trei sfere mici din metal.
După omogenizare, suspensia trebuie să aibă un aspect alb-lăptos uniform. Suspensia nu trebuie utilizată dacă rămâne clară sau dacă, de exemplu, formează agregate, în insulină apar flocoane, particule sau aspecte similare sau dacă aderă la pereţii sau la baza cartuşului din stiloul injector (pen). În aceste situaţii, se va utiliza un stilou injector (pen) nou, care conţine o suspensie uniformă după omogenizare.
Utilizaţi întotdeauna un stilou injector (pen) nou dacă observaţi înrăutăţirea neaşteptată a controlului glicemiei dumneavoastră. În cazul în care credeţi că aveţi o problemă cu SoloStar, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Pentru a preveni eventuala transmitere a unor boli, fiecare stilou injector (pen) trebuie utilizat numai de către un singur pacient.
Asiguraţi-vă că nici alcoolul medicinal, nici alte dezinfectante sau alte substanţe nu vin în contact cu insulina.
Nu amestecaţi insulina cu niciun alt medicament. Insuman Comb 15 SoloStar în stilou injector (pen) preumplut nu este conceput să permită amestecul în cartuş cu o altă insulină.
Stilourile injectoare (pen-urile) goale nu trebuie reumplute şi trebuie aruncate în mod adecvat.
Nu utilizaţi SoloStar dacă este defect sau nu funcţionează corect; el trebuie aruncat şi trebuie utilizat un SoloStar nou.
Dacă v-aţi injectat prea mult din Insuman Comb 15, valoarea glicemiei dumneavoastră poate să scadă prea mult (hipoglicemie). Verificaţi-vă frecvent glicemia. În general, pentru a preveni
hipoglicemia trebuie să mâncaţi mai mult şi să vă controlaţi glicemia. Pentru informaţii privind
tratamentul hipoglicemiei, vezi textul din chenarul de la sfârşitul acestui prospect.
Dacă aţi omis o doză de Insuman Comb 15 sau nu v-aţi injectat suficientă insulină, valoarea glicemiei dumneavoastră poate deveni prea mare (hiperglicemie). Verificaţi-vă frecvent glicemia. Pentru informaţii privind tratamentul hiperglicemiei, vezi textul din chenarul de la sfârşitul acestui prospect.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Aceasta poate duce la hiperglicemie severă (glicemie foarte mare) şi cetoacidoză (acumulare de acid în sânge, deoarece organismul metabolizează grăsimi în loc de zahăr). Nu întrerupeţi tratamentul cu Insuman Comb 15 fără să discutaţi cu un medic, care vă va spune ce trebuie făcut.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
Trebuie să verificaţi întotdeauna eticheta insulinei înaintea fiecărei injecţii pentru a evita înlocuirea din greşeală a Insuman Comb 15 cu alte insuline.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Cele mai grave r eacţi i adver s e
Cea mai frecventă reacţie adversă este hipoglicemia (valori mici ale glicemiei). Hipoglicemia gravă poate determina un atac de cord sau leziuni ale creierului şi vă poate pune viaţa în pericol. Pentru informaţii suplimentare privind reacţiile adverse ale hipoglicemiei sau hiperglicemiei, vezi textul din chenarul de la sfârşitul acestui prospect.
Al t e r eacţi i adver s e
Edem
Tratamentul cu insulină poate determina acumulare temporară de apă în organism, cu umflarea gambelor şi gleznelor.
Reacţii la locul de injectare
Urticarie la locul de injectare (erupţie cutanată însoţită de mâncărime)
Retenţie de sodiu
Reacţii oculare
O modificare importantă (în bine sau în rău) a controlului glicemiei dumneavoastră poate determina tulburări temporare de vedere. Dacă aveţi retinopatie proliferativă (o afecţiune oculară asociată
diabetului zaharat), episoadele de hipoglicemie severă pot determina pierderea temporară a vederii.
Modificări cutanate la locul injectării
Dacă injectaţi insulina prea des în acelaşi loc, ţesutul gras de sub piele se poate subţia (lipoatrofie) sau îngroşa (lipohipertrofie). De asemenea, pot apărea noduli sub piele, provocați de acumularea unei
proteine numită amiloid (amiloidoză cutanată). Este posibil ca insulina să nu acţioneze corespunzător
dacă este injectată într-o zonă cu noduli. Schimbați locul de administrare a injecției la fiecare administrare, pentru a ajuta la prevenirea acestor modificări ale pielii.
Reacţii alergice şi cutanate
Pot să apară şi alte reacţii uşoare la locul de injectare (cum sunt roşeaţă la locul de injectare, durere neobişnuit de intensă la locul de injectare, mâncărime, umflare la locul de injectare sau inflamaţie la
locul de injectare). Acestea se pot întinde şi în jurul locului de injectare. De obicei, majoritatea
reacţiilor minore la insuline dispar în decurs de câteva zile până la câteva săptămâni.
Anticorpi anti-insulină
Tratamentul cu insulină poate determina producerea de către organism a anticorpilor anti-insulină (substanţe care acţionează împotriva insulinei). Cu toate acestea, numai foarte rar, aceasta va necesita
modificarea dozei dumneavoastră de insulină.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De
asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul si stemul ui naţ ional de r aport are, a şa cum este menţionat în Anexa V. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de
informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe eticheta stiloului injector (pen-ului) după „EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Stilourile injectoare (pen-urile) neutilizate
A se păstra la frigider (2°C-8°C). A nu se congela. A nu se pune stiloul injector (pen-ul) preumplut lângă pereţii congelatorului sau pachetul cu lichid de congelare din lada frigorifică. A se ţine stiloul
injector (pen-ul) preumplut în cutie pentru a fi protejat de lumină.
Stilourile injectoare (pen-urile) în curs de utilizare
Stilourile injectoare (pen-urile) preumplute, în curs de utilizare sau transportate ca rezervă, pot fi păstrate maxim 4 săptămâni la temperaturi care nu depăşesc 25°C şi la distanţă de căldură directă (de
exemplu lângă aparate de încălzit) sau lumină directă (lumina directă a soarelui sau lângă o lampă).
Stiloul injector (pen-ul) în curs de utilizare nu trebuie păstrat la frigider. A nu se utiliza stiloul injector (pen-ul) după acest interval de timp.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
Substanţa activă este insulina umană. Un mililitru de Insuman Comb 15 conţine 100 UI (Unităţi Internaţionale) de substanţă activă, insulină umană. 15% din insulină este dizolvată în apă, iar restul de 85% este prezentă sub formă de cristale mici de protamininsulină.
Celelalte componente sunt: sulfat de protamină, metacrezol, fenol, clorură de zinc, dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat, glicerol, hidroxid de sodiu (vezi pct. 2, la „Informaţii
importante privind unele componente ale Insuman Comb 15”), acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului) şi apă pentru preparate injectabile.
După omogenizare, Insuman Comb 15 este un fluid uniform, cu aspect lăptos (suspensie injectabilă), fără agregate, particule sau flocoane vizibile.
Insuman Comb 15 este disponibil în stilouri injectoare (pen-uri) preumplute, SoloStar, conţinând 3 ml suspensie (300 UI). Sunt disponibile cutii cu 3, 4, 5, 6, 9 şi 10 stilouri injectoare (pen-uri) a câte 3 ml. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Sanofi-Aventis Deutschland GmbH D-65926 Frankfurt am Main Germania
Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:
Sanofi Belgium
Tél/Tel: +32 (0)2 710 54 00
Swixx Biopharma UAB Tel: +370 5 236 91 40
Swixx Biopharma EOOD Тел.: +359 (0)2 4942 480
Sanofi Belgium
Tél/Tel: +32 (0)2 710 54 00 (Belgique/Belgien)
sanofi A/S
Tlf: +45 45 16 70 00
Sanofi S.r.l.
Tel: +39 02 39394275
Sanofi-Aventis Deutschland GmbH Tel: 0800 52 52 010
Tel. aus dem Ausland: +49 69 305 21 131
Genzyme Europe B.V. Tel: +31 20 245 4000
Swixx Biopharma OÜ Tel: +372 640 10 30
sanofi-aventis Norge AS Tlf: +47 67 10 71 00
sanofi-aventis AEBE Τηλ: +30 210 900 16 00
sanofi-aventis GmbH Tel: +43 1 80 185 – 0
sanofi-aventis, S.A. Tel: +34 93 485 94 00
sanofi-aventis Sp. z o.o. Tel.: +48 22 280 00 00
sanofi-aventis France Tél: 0 800 222 555
Appel depuis l’étranger : +33 1 57 63 23 23
Sanofi - Produtos Farmacêuticos, Lda. Tel: +351 21 35 89 400
Swixx Biopharma d.o.o. Tel: +385 1 2078 500
Sanofi Romania SRL Tel: +40 (0) 21 317 31 36
sanofi-aventis Ireland Ltd. T/A SANOFI Tel: +353 (0) 1 403 56 00
Swixx Biopharma d.o.o. Tel: +386 1 235 51 00
Vistor hf.
Sími: +354 535 7000
Sanofi S.r.l.
Tel: 800 13 12 12 (domande di tipo tecnico)
800 536389 (altre domande)
Sanofi Oy
Puh/Tel: +358 (0) 201 200 300
C.A. Papaellinas Ltd. Τηλ: +357 22 741741
Sanofi AB
Tel: +46 (0)8 634 50 00
Swixx Biopharma SIA Tel: +371 6 616 47 50
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru Medicamente https://www.ema.europa.eu.
Exemplele includ:
nu v-aţi injectat sau v-aţi injectat prea puţină insulină sau aceasta a devenit mai puţin eficace, de exemplu datorită păstrării necorespunzătoare,
stiloul dumneavoastră injector (pen-ul) nu funcţionează corect,
faceţi mai puţine exerciţii fizice decât de obicei, sunteţi stresat (stres emoţional, stare de agitaţie) sau aveţi un traumatism, o operaţie, o infecţie sau febră,
utilizaţi sau aţi utilizat anumite alte medicamente (vezi pct. 2, „Insuman Comb 15 împreună cu alte medicamente”).
Setea, creşterea nevoii de a urina, oboseala, pielea uscată, înroşirea feţei, pierderea poftei de mâncare, tensiunea arterială scăzută, bătăile cardiace rapide şi prezenţa glucozei şi a corpilor cetonici în urină. Durerile de stomac, respiraţia rapidă şi profundă, somnolenţa sau chiar pierderea conştienţei pot fi semnele unei stări grave (cetoacidoză), determinată de lipsa insulinei.
Dacă valoarea glicemiei dumneavoastră scade prea mult, vă puteţi pierde conştienţa. Hipoglicemia gravă poate determina un atac de cord sau leziuni ale creierului şi vă poate pune viaţa în pericol. În mod normal, trebuie să vă daţi seama când glicemia dumneavoastră scade prea mult, astfel încât să puteţi lua măsurile corespunzătoare.
Exemplele includ:
vă injectaţi prea multă insulină,
omiteţi sau amânaţi să mâncaţi,
nu mâncaţi suficient sau consumaţi alimente care conţin mai puţine glucide decât normal (zahărul şi substanţele similare zahărului se numesc glucide; cu toate acestea, îndulcitorii
artificiali NU sunt glucide),
pierdeţi glucide prin vărsături sau diaree,
beţi alcool etilic, mai ales dacă nu mâncaţi suficient,
faceţi mai multe exerciţii fizice decât de obicei sau un alt gen de activitate fizică,
sunteţi în convalescenţă după un traumatism, o operaţie sau un alt stres,
sunteţi în convalescenţă după o boală sau după febră,
utilizaţi sau aţi utilizat anumite alte medicamente (vezi pct. 2, „Insuman Comb 15 împreună cu alte medicamente”).
tocmai aţi început tratamentul cu insulină sau aţi trecut la un alt preparat de insulină,
valorile glicemiei dumneavoastră sunt aproape normale sau sunt instabile,
schimbaţi regiunea pielii în care vă faceţi injecţia de insulină (de exemplu de la coapsă la braţ),
suferiţi de boli severe de rinichi sau de ficat sau de alte afecţiuni, cum este hipotiroidia.
La nivelul organismului dumneavoastră
Exemple de simptome care vă avertizează că valoarea glicemiei scade prea mult sau prea repede: transpiraţii, piele umedă, anxietate, bătăi cardiace rapide, tensiune arterială mare, palpitaţii şi bătăi
cardiace neregulate. Aceste simptome apar frecvent înaintea celor determinate de valorile scăzute ale
zahărului în creier.
La nivelul creierului dumneavoastră
Exemple de simptome care indică o valoare scăzută a zahărului în creier: dureri de cap, foame intensă, greaţă, vărsături, oboseală, somnolenţă, tulburări de somn, nelinişte, comportament agresiv, tulburări de concentrare, tulburări ale capacităţii de reacţie, depresie, confuzie, tulburări de vorbire (uneori pierderea totală a vorbirii), tulburări vizuale, tremurături, paralizie, senzaţie de furnicături (parestezii), senzaţii de amorţeală şi furnicături la nivelul gurii, ameţeli, pierderea autocontrolului, incapacitate de a-şi purta de grijă, convulsii şi pierderea conştienţei.
Primele simptome care vă avertizează că se instalează hipoglicemia (simptome de avertizare a hipoglicemiei) pot fi modificate, mai slabe sau pot lipsi, dacă:
sunteţi vârstnic, aveţi diabet zaharat de mult timp sau dacă suferiţi de un anumit tip de boală
nervoasă (neuropatie vegetativă diabetică),
aţi avut recent hipoglicemie (de exemplu cu o zi înainte) sau dacă aceasta se dezvoltă lent,
aveţi valori aproape normale ale glicemiei sau, cel puţin, mult îmbunătăţite,
aţi trecut recent de la o insulină de tip animal la o insulină de tip uman, cum este Insuman,
utilizaţi sau aţi utilizat anumite alte medicamente (vezi pct. 2, „Insuman Comb 15 împreună cu alte medicamente”).
În astfel de cazuri, puteţi să dezvoltaţi hipoglicemie severă (şi chiar să leşinaţi), înainte să vă daţi seama de situaţie. Fiţi familiarizat cu simptomele de avertizare a hipoglicemiei. Dacă este necesar, testarea mai frecventă a glicemiei vă poate ajuta să identificaţi episoadele uşoare de hipoglicemie, care altfel pot trece neobservate. Dacă nu sunteţi sigur că recunoaşteţi simptomele de avertizare a hipoglicemiei, evitaţi situaţiile în care aceasta vă poate pune pe dumneavoastră sau pe cei din jur în pericol (de exemplu conducerea vehiculelor).
Nu vă injectaţi insulină. Mâncaţi imediat 10 până la 20 g de zahăr, de exemplu glucoză, zahăr cubic sau beţi o băutură îndulcită cu zahăr. Atenţie: Îndulcitorii artificiali şi alimentele îndulcite cu aceştia (de exemplu băuturile dietetice) nu vă ajută în caz de hipoglicemie.
Apoi mâncaţi ceva care are efect durabil de creştere a glicemiei (cum sunt pâinea sau pastele făinoase). Medicul dumneavoastră sau asistenta trebuie să vă fi vorbit despre acest lucru.
Dacă hipoglicemia se reinstalează, mâncaţi alte 10 până la 20 g de zahăr.
Anunţaţi imediat medicul dacă nu puteţi controla hipoglicemia sau dacă aceasta reapare.
Spuneţi rudelor, prietenilor şi colegilor dumneavoastră apropiaţi următoarele:
Dacă nu puteţi să înghiţiţi sau dacă sunteţi inconştient, veţi avea nevoie de o injecţie cu glucoză sau glucagon (un medicament care creşte glicemia). Aceste injecţii sunt justificate chiar dacă nu este sigur că aveţi hipoglicemie.
Se recomandă să vă testaţi glicemia imediat după ce aţi luat glucoza, pentru a verifica dacă aveţi într-adevăr hipoglicemie.
SoloStar este un stilou injector (pen) preumplut pentru injectarea de insulină. Medicul dumneavoastră a decis că SoloStar este adecvat pentru dumneavoastră, pe baza capacităţii dumneavoastră de a manipula SoloStar. Înainte de a utiliza SoloStar, discutaţi cu medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală despre tehnica corectă de injectare.
Citiţi cu atenţie aceste instrucţiuni înainte de a utiliza SoloStar. Dacă nu sunteţi în măsură să utilizaţi SoloStar sau să respectaţi singur toate instrucţiunile, în întregime, trebuie să utilizaţi SoloStar numai dacă vă ajută o persoană care poate respecta instrucţiunile în întregime. Ţineţi stiloul injector (pen-ul) aşa cum vă este arătat în acest prospect. Pentru a vă asigura că citiţi doza corect, ţineţi stiloul injector (pen-ul) orizontal, cu acul spre stânga şi butonul de selectare a dozei spre dreapta, aşa cum vă este arătat în desenele de mai jos.
Puteţi fixa doze de la 1 până la 80 de unităţi, în trepte, din unitate în unitate. Fiecare stilou injector (pen) conţine mai multe doze.
Păstraţi prospectul pentru consultări ulterioare.
Dacă aveţi întrebări suplimentare cu privire la SoloStar sau legate de diabetul zaharat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale sau sunaţi la numărul de telefon al reprezentanţei locale a sanofi-aventis, de pe cealaltă faţă a acestui prospect.
Capacul stiloului injector Acul stiloului injector (nu este inclus) Corpul stiloului injector
Peliculă de protecţie
Rezervorul de insulină
Fereastra dozei
Capacul | Capacul | Acul | Garnitura de | Butonul | Butonul |
exterior | interior | cauciuc | de | injector | |
al acului | al acului | selectare a | |||
dozei |
Înainte de fiecare utilizare, întotdeauna ataşaţi un ac nou. Utilizaţi numai ace compatibile pentru utilizare împreună cu SoloStar.
Nu selectaţi doza şi/sau nu apăsaţi butonul injector dacă nu este ataşat un ac.
Înainte de fiecare injectare, întotdeauna efectuaţi un test de siguranţă (vezi Pasul 3).
Stiloul injector (pen-ul) este numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să îl daţi altei persoane.
Dacă altcineva vă face injecţia, această persoană trebuie să ia precauţii speciale pentru a evita rănirea accidentală cu acul şi transmiterea de infecţii.
Nu utilizaţi niciodată SoloStar dacă este defect sau dacă nu sunteţi sigur că funcţionează corect.
Întotdeauna este necesar să aveţi un SoloStar de rezervă, în cazul în care pierdeţi SoloStar sau vi se defectează.
Verificaţi eticheta de pe SoloStar pentru a vă asigura că aveţi insulina corespunzătoare. Stiloul injector Insuman SoloStar este de culoare albă şi are un buton injector colorat. Culoarea butonului injector variază în funcţie de tipul de insulină Insuman utilizat. Desenele de mai jos au numai scop ilustrativ.
Scoateţi capacul stiloului injector (pen-ului).
Verificaţi aspectul insulinei dumneavoastră:
Dacă utilizaţi o suspensie de insulină (Insuman Basal sau Insuman amestec), întoarceţi stiloul injector (pen-ul) în sus şi în jos, de cel puţin 10 ori pentru a omogeniza insulina. Stiloul injector (pen-ul) trebuie întors uşor pentru a evita formarea spumei în cartuş.
După omogenizare, verificaţi aspectul insulinei dumneavoastră. Suspensiile de insulină trebuie să aibă un aspect alb-lăptos uniform.
Utilizaţi întotdeauna un nou ac steril pentru fiecare injecţie. Aceasta ajută la prevenirea contaminării şi a eventualei înfundări a acului.
Înainte de a utiliza acul, citiţi cu atenţie „Instrucţiunile de utilizare” care însoţesc acele. Vă rugăm să reţineţi: Acele din desene au numai scop ilustrativ.
Scoateţi pelicula de protecţie a unui ac nou.
Aliniaţi acul cu stiloul injector (pen) şi ţineţi-l drept când îl ataşaţi (înşurubaţi sau împingeţi, în funcţie de tipul de ac).
Dacă acul nu este ataşat drept, el poate deteriora garnitura de cauciuc şi poate determina scurgeri sau acul se poate rupe.
Înainte de fiecare injectare, întotdeauna efectuaţi un test de siguranţă. Aceasta vă asigură că primiţi doza exactă prin:
asigurarea că stiloul injector (pen-ul) şi acul funcţionează corect
eliminarea bulelor de aer.
Selectaţi o doză de 2 unităţi prin răsucirea butonului de selectare a dozei.
Scoateţi capacul exterior fără filet al acului şi păstraţi-l pentru îndepărtarea acului folosit, după injectare. Scoateţi capacul interior fără filet al acului şi aruncaţi-l.
Ţineţi stiloul injector (pen-ul) cu acul îndreptat în sus.
Loviţi uşor rezervorul de insulină pentru ca eventualele bule de aer să se ridice spre ac.
Apăsaţi până la capăt butonul injector. Verificaţi dacă apare insulină în vârful acului.
S-ar putea să fie nevoie să faceţi testul de siguranţă de mai multe ori până să apară insulina.
Dacă nu apare insulina, verificaţi dacă există bule de aer şi repetaţi testul de siguranţă de încă două ori pentru a le îndepărta.
Dacă tot nu apare insulina, acul poate fi înfundat. Schimbaţi acul şi încercaţi din nou.
Dacă nu apare insulina după ce aţi schimbat acul, SoloStar poate fi defect. Nu mai utilizaţi acest SoloStar.
Puteţi fixa doza în trepte, din unitate în unitate, de la un minim de 1 unitate până la un maxim de
80 de unităţi. Dacă vă este necesară o doză mai mare de 80 de unităţi, aceasta trebuie administrată în două sau mai multe injecţii.
Verificaţi că fereastra dozei indică „0” după testul de siguranţă.
Selectaţi doza necesară (în exemplul de mai jos, doza selectată este de 30 de unităţi). Dacă aţi trecut de doza dumneavoastră, vă puteţi întoarce.
Nu apăsaţi butonul injector în timp ce răsuciţi, deoarece poate ieşi insulina.
Nu puteţi răsuci butonul de selectare a dozei peste numărul de unităţi rămase în stiloul injector (pen). Nu forţaţi răsucirea butonului de selectare a dozei. În acest caz, fie puteţi injecta doza rămasă în stiloul injector (pen) şi să vă completaţi doza cu un SoloStar nou, fie să utilizaţi un SoloStar nou pentru întreaga doză.
Utilizaţi metoda de injectare aşa cum v-a instruit medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală.
Introduceţi acul în piele.
Injectaţi doza prin apăsarea butonului injector până la capăt. Numărul din fereastra dozei va reveni la „0” pe măsură ce injectaţi.
Ţineţi butonul injector apăsat complet. Număraţi rar până la 10 secunde înainte de a retrage acul din piele. Aceasta oferă siguranţa că s-a injectat toată doza de insulină.
Pistonul stiloului injector (pen-ului) se deplasează cu fiecare doză. Pistonul va atinge capătul cartuşului când a fost utilizat un total de 300 de unităţi de insulină.
După fiecare injectare, întotdeauna scoateţi acul şi păstraţi SoloStar fără ac ataşat. Aceasta ajută la prevenirea:
Contaminării şi/sau a infectării
Intrării aerului în rezervorul de insulină şi scurgerilor de insulină, care pot determina administrare de doze incorecte.
Puneţi înapoi pe ac capacul exterior fără filet al acului şi folosiţi-l pentru a deşuruba acul de pe stiloul injector (pen). Pentru a reduce riscul de răniri accidentale cu acul, nu puneţi niciodată la loc capacul interior fără filet al acului.
Dacă altă persoană vă face injecţia sau dacă dumneavoastră faceţi injecţia altei persoane, această persoană trebuie să ia precauţii speciale în timpul scoaterii şi aruncării acului. Respectaţi măsurile de siguranţă recomandate pentru scoaterea şi aruncarea acelor (de exemplu adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale), pentru a reduce riscul rănirii accidentale cu acul şi transmiterii de boli infecţioase.
Aruncaţi acul în condiţii de siguranţă.
Întotdeauna puneţi la loc capacul stiloului injector (pen-ului) şi păstraţi stiloul injector (pen-ul) pentru următoarea injecţie.
Vă rugăm să citiţi pe cealaltă faţă (faţa cu insulina) a acestui prospect instrucţiunile despre cum se păstrează SoloStar.
Dacă SoloStar este păstrat la rece, scoateţi-l cu 1 până la 2 ore înainte de injectare pentru a îi permite încălzirea până la temperatura camerei. Insulina rece este mai dureroasă la injectare.
Aruncaţi SoloStar utilizat conform cerinţelor autorităţilor locale.
Protejaţi SoloStar de praf şi murdărie.
Puteţi curăţa SoloStar pe exterior prin ştergere cu o cârpă umedă.
Nu udaţi, spălaţi sau ungeţi stiloul injector (pen-ul), deoarece se poate defecta.
SoloStar este conceput să funcţioneze cu precizie şi în siguranţă. Trebuie manipulat cu grijă. Evitaţi situaţiile în care SoloStar s-ar putea defecta. Dacă sunteţi îngrijorat că SoloStar ar putea fi defect, utilizaţi unul nou.