Pagina de pornire Pagina de pornire

Xtandi
enzalutamide

Prospect: Informații pentru pacient


Xtandi 40 mg comprimate filmate Xtandi 80 mg comprimate filmate enzalutamidă


Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să luați acest medicament deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.


Ce găsiți în acest prospect


  1. Ce este Xtandi și pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să știți înainte să luați Xtandi

  3. Cum să luați Xtandi

  4. Reacții adverse posibile

  5. Cum se păstrează Xtandi

  6. Conținutul ambalajului și alte informații


  1. Ce este Xtandi și pentru ce se utilizează


    Xtandi conține substanța activă enzalutamidă. Xtandi se utilizează în tratamentul bărbaților adulți cu cancer de prostată care:

    • Nu mai răspunde la o terapie hormonală sau la un tratament chirurgical pentru scăderea valorilor testosteronului

      sau

    • S-a răspândit în alte părți ale corpului și răspunde la o terapie hormonală sau la un tratament chirurgical pentru a scădea valorile testosteronului.


    Cum acționează Xtandi

    Xtandi este un medicament care acționează prin blocarea activității hormonilor numiți androgeni (cum este testosteronul). Prin blocarea androgenilor, enzalutamida oprește creșterea și multiplicarea celulelor cancerului de prostată.


  2. Ce trebuie să știți înainte să luați Xtandi Nu luați Xtandi

    • Dacă sunteți alergic la enzalutamidă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6)

    • Dacă sunteți gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă (vezi „Sarcina, alăptarea și fertilitatea”)


      Atenționări și precauții

      Convulsii

      Convulsiile au fost raportate la 5 persoane la fiecare 1000 de persoane care au luat Xtandi și la mai puțin de 3 persoane la fiecare 1000 de persoane cărora li s-a administrat placebo (vezi „Xtandi împreună cu alte medicamente” mai jos și punctul 4 „Reacții adverse posibile”).


      Dacă luați un medicament care vă poate cauza convulsii sau care poate crește predispoziția pentru a face convulsii (vezi „Xtandi împreună cu alte medicamente” mai jos).

      Dacă în timpul tratamentului aveți o convulsie:

      Mergeți cât se poate de repede la consult la medicul dumneavoastră. Medicul dumneavoastră poate decide să întrerupeți administrarea Xtandi.


      Sindromul encefalopatiei posterioare reversibile (SEPR)

      Au existat raportări rare de SEPR, o afecțiune reversibilă rară care implică creierul, la pacienți tratați cu Xtandi. Dacă aveți o convulsie, vi se agravează durerea de cap, prezentați confuzie, orbire sau alte probleme de vedere, vă rugăm contactați medicul dumneavoastră cât mai repede posibil. (Vezi și pct. 4 „Reacții adverse posibile”).


      Riscul apariției de noi cancere (al doilea cancer primar)

      Au fost raportate noi (al doilea cancer) tipuri de cancer, incluzând cancer al vezicii urinare și de colon, la pacienți tratați cu Xtandi.


      Adresați-vă cât se poate de repede medicului dumneavoastră dacă observați semne de sângerare

      gastro-intestinală, sânge în urină sau dacă simțiți frecvent nevoia urgentă de a urina atunci când luați Xtandi.


      Discutați cu medicul dumneavoastră înainte să luați Xtandi

    • Dacă luați alte medicamente pentru prevenirea apariției cheagurilor în sânge (de exemplu warfarină, acenocumarol, clopidogrel)

    • Dacă faceți chimioterapie, de exemplu cu docetaxel

    • Dacă aveți probleme la ficat

    • Dacă aveți probleme la rinichi


      Vă rugăm spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți oricare dintre următoarele:

      Orice afecțiuni ale inimii sau vaselor de sânge, incluzând tulburări de ritm de bătaie a inimii (aritmie), sau dacă sunteți tratați cu medicamente pentru aceste afecțiuni. Riscul de tulburări de ritm de bătaie a inimii poate fi crescut când se utilizează Xtandi.

      Dacă sunteți alergic la enzalutamidă, acest lucru poate duce la o iritație sau umflare a feței, limbii, a buzei

      sau a gâtului. Dacă sunteți alergic la enzalutamidă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament, nu luați Xtandi.


      Au fost raportate erupții grave pe piele sau descuamare a pielii, vezicule și/sau leziuni la nivelul gurii în asociere cu tratamentul cu Xtandi. Solicitați imediat asistență medicală dacă observați oricare dintre aceste simptome.


      Dacă oricare dintre cele de mai sus se aplică la dumneavoastră sau nu sunteți sigur, discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.


      Copii și adolescenți

      Acest medicament nu este destinat pentru utilizare la copii și adolescenți.


      Xtandi împreună cu alte medicamente

      Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Este nevoie să cunoașteți denumirea medicamentelor pe care le luați. Păstrați o listă a acestora la dumneavoastră pentru a o arăta medicului dumneavoastră atunci când vi se prescrie un medicament nou. Nu trebuie să începeți sau opriți utilizarea niciunui tratament înainte de a discuta cu medicul care a prescris Xtandi.


      Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați oricare dintre următoarele medicamente. Atunci când se utilizează în același timp cu Xtandi, aceste medicamente ar putea să crească riscul de convulsii:


      • Anumite medicamente utilizate pentru tratamentul astmului sau al altor afecțiuni respiratorii (de exemplu aminofilină, teofilină).

      • Medicamente utilizate pentru tratamentul anumitor afecțiuni psihiatrice, precum depresie și schizofrenie (de exemplu clozapină, olanzapină, risperidonă, ziprasidonă, bupropion, litiu,

        clorpromazină, mesoridazină, tioridazină, amitriptilină, desipramină, doxepină, imipramină, maprotilină, mirtazapină).

      • Anumite medicamente pentru tratamentul durerii (de exemplu petidină).


        Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați următoarele medicamente. Aceste medicamente pot să influențeze efectul Xtandi sau Xtandi să influențeze efectul acestor medicamente.


        Aceasta include anumite medicamente utilizate pentru:

      • Scăderea colesterolului (de exemplu gemfibrozil, atorvastatină, simvastatină)

      • Tratamentul durerii (de exemplu fentanil, tramadol)

      • Tratamentul cancerului (de exemplu cabazitaxel)

      • Tratamentul epilepsiei (de exemplu carbamazepină, clonazepam, fenitoină, primidonă, acid valproic)

      • Tratamentul anumitor afecțiuni psihiatrice, cum sunt anxietate severă sau schizofrenie (de exemplu diazepam, midazolam, haloperidol)

      • Tratamentul tulburărilor somnului (de exemplu zolpidem)

      • Tratamentul afecțiunilor inimii sau pentru scăderea tensiunii arteriale (de exemplu bisoprolol, digoxină, diltiazem, felodipină, nicardipină, nifedipină, propranolol, verapamil)

      • Tratamentul unor afecțiuni grave asociate cu inflamație (de exemplu dexametazonă, prednisolon)

      • Tratamentul infecției cu HIV (de exemplu indinavir, ritonavir)

      • Tratamentul infecțiilor bacteriene (de exemplu claritromicină, doxiciclină)

      • Tratamentul afecțiunilor tiroidiene (de exemplu levotiroxină)

      • Tratamentul gutei (de exemplu colchicină)

      • Tratamentul tulburărilor stomacului (de exemplu omeprazol)

      • Prevenirea afecțiunilor inimii sau accidentelor vasculare cerebrale (de exemplu dabigatran etexilat)

      • Prevenirea respingerii organelor (de exemplu tacrolimus)


        Xtandi poate interfera cu unele medicamente utilizate pentru tratarea tulburărilor de ritm de bătaie a inimii (de exemplu chinidină, procainamidă, amiodaronă și sotalol) sau poate crește riscul de tulburări de ritm de bătaie a inimii când este utilizat împreună cu alte medicamente [de exemplu metadonă (utilizată pentru tratamentul durerii și ca parte a tratamentului de dezintoxicare în dependența de droguri), moxifloxacin (un antibiotic), antipsihotice (utilizate pentru tratamentul bolilor psihice grave)].


        Spuneți medicului dumneavoastră dacă luați oricare dintre medicamentele enumerate mai sus. Ar putea fi nevoie ca doza de Xtandi sau a oricărui alt medicament pe care îl luați să fie modificată.


        Sarcina, alăptarea și fertilitatea

      • Xtandi nu este indicat pentru administrare la femei. Acest medicament poate avea efecte nocive asupra fătului sau pierderea potențială a sarcinii dacă este utilizat de către o femeie gravidă. Nu trebuie utilizat de către femei gravide, care intenționează să rămână gravide sau care alăptează.

      • Acest medicament ar putea avea un efect asupra fertilității la bărbați.

      • Dacă aveți contact sexual cu o femeie care poate să rămână gravidă, folosiți prezervativ și încă o metodă contraceptivă eficientă în timpul tratamentului și 3 luni după tratamentul cu acest medicament. Dacă aveți contact sexual cu o femeie gravidă, utilizați un prezervativ pentru protecția fătului.

      • Îngrijitorii femei, vedeți pct. 3 „Cum să luați Xtandi” pentru manipulare și utilizare.


        Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

        Xtandi poate avea influență moderată asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Au fost raportate convulsii la pacienți care au luat Xtandi. Dacă aveți un risc mai mare pentru convulsii, trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră.


        Xtandi conține sodiu

        Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (mai puțin de 23 mg) per comprimat filmat, adică practic „nu conține sodiu”.

  3. Cum să luați Xtandi


    Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteți sigur.


    Doza obișnuită este de 160 mg (patru comprimate filmate de 40 mg sau două comprimate filmate de 80 mg), administrate la aceeași oră, o dată pe zi.


    Administrarea Xtandi

    • Înghițiți comprimatele întregi, cu apă.

    • Nu tăiați, zdrobiți sau mestecați comprimatele înainte de a le înghiți.

    • Xtandi poate fi luat cu sau fără alimente.

    • Xtandi nu trebuie manipulat de către alte persoane în afară de pacient și îngrijitorii acestuia. Femeile care sunt sau pot deveni gravide nu trebuie să manipuleze comprimatele rupte sau deteriorate de Xtandi fără o măsură de protecție precum mănuși.


      Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie alte medicamente în timp ce luați Xtandi.


      Dacă luați mai mult Xtandi decât trebuie

      Dacă luați mai multe comprimate decât v-a fost prescris, opriți utilizarea de Xtandi și contactați medicul dumneavoastră. Ați putea avea un risc crescut de convulsii sau alte reacții adverse.


      Dacă uitați să luați Xtandi

    • Dacă uitați să luați Xtandi la ora obișnuită, luați doza obișnuită cât se poate de repede după ce v-ați amintit.

    • Dacă uitați să luați Xtandi toată ziua, luați doza obișnuită în ziua următoare.

    • Dacă uitați să luați Xtandi timp de mai multe zile, discutați imediat cu medicul dumneavoastră.

    • Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.


    Dacă încetați să luați Xtandi

    Nu opriți utilizarea acestui medicament decât dacă medicul dumneavoastră vă spune acest lucru.


    Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră.


  4. Reacții adverse posibile


    Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.


    Convulsii

    Convulsiile au fost raportate la 5 persoane din fiecare 1000 de persoane care au luat Xtandi și la mai puțin de 3 persoane la fiecare 1000 de persoane cărora li s-a administrat placebo.

    Este mai probabil să apară convulsii dacă luați o doză din acest medicament mai mare decât doza

    recomandată, dacă luați anumite alte medicamente sau dacă aveți un risc de convulsii mai mare decât cel obișnuit.


    Dacă aveți o convulsie, mergeți la medic cât se poate de repede. Medicul dumneavoastră poate decide să întrerupeți administrarea Xtandi.


    Sindromul encefalopatiei posterioare reversibile (SEPR)

    Au existat raportări rare de SEPR (pot afecta până la 1 persoană din 1000), o afecțiune reversibilă rară care implică creierul, la pacienți tratați cu Xtandi. Dacă aveți o convulsie, vi se agravează durerea de cap, prezentați confuzie, orbire sau alte probleme de vedere, vă rugăm contactați medicul dumneavoastră cât mai repede posibil.

    Alte reacții adverse posibile includ:


    Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 persoană din 10)

    Oboseală, căderi accidentale, fracturi osoase, bufeuri, tensiune arterială mare


    Frecvente (pot afecta până la 1 persoană din 10)

    Durere de cap, fracturi osoase, sentimente de anxietate, uscăciune a pielii, mâncărime, probleme cu memoria, blocaj al arterelor inimii (boală cardiacă ischemică), mărirea de volum a sânilor la bărbați (ginecomastie), sindromul picioarelor neliniștite (impulsul incontrolabil de a mișca o parte a corpului, de obicei picioarele), concentrare redusă, uitare, modificare a gustului


    Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 persoană din 100)

    Halucinații, dificultate de a gândi clar, număr mic de globule albe în sânge


    Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

    Dureri musculare, spasme musculare, slăbiciune musculară, durere de spate, modificări ale ECG (prelungirea intervalului QT), probleme la nivelul stomacului inclusiv senzație de rău (greață), reacție cutanată care cauzează puncte sau pete roșii pe piele, care pot arăta ca o țintă sau un „ochi de taur”, cu un centru roșu închis înconjurat de inele roșii mai pale (eritem polimorf), erupție trecătoare pe piele, stare de rău (vărsături), umflare a feței, buzelor, limbii și/sau a gâtului, scăderea numărului de plachete sanguine (care crește riscul de sângerări sau vânătăi), diaree.


    Raportarea reacțiilor adverse

    image

    Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, așa cum este menționat în Anexa V. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.


  5. Cum se păstrează Xtandi


    Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.


    Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe compartimentul exterior și pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.


    Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.


    Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.


  6. Conținutul ambalajului și alte informații Ce conține Xtandi

Substanța activă este enzalutamida.

Fiecare comprimat filmat Xtandi 40 mg conține enzalutamidă 40 mg. Fiecare comprimat filmat Xtandi 80 mg conține enzalutamidă 80 mg.


Celelalte componente ale comprimatelor filmate sunt:


Cum arată Xtandi și conținutul ambalajului

Xtandi 40 mg comprimate filmate sunt comprimate rotunde, de culoare galbenă, marcate cu E40. Fiecare

cutie conține 112 comprimate în 4 suporturi de carton cu blistere, a câte 28 de comprimate fiecare.


Xtandi 80 mg comprimate filmate sunt comprimate ovale, de culoare galbenă, marcate cu E80. Fiecare cutie conține 56 de comprimate în 4 suporturi de carton cu blistere, a câte 14 comprimate fiecare.


Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul


Astellas Pharma Europe B.V. Sylviusweg 62

2333 BE Leiden

Olanda


Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață:


België/Belgique/Belgien Astellas Pharma B.V. Branch Tél/Tel: + 32 (0)2 5580710

Lietuva

Biocodex UAB

Tel: + 370 37 408 681


България

Астелас Фарма ЕООД Teл.: + 359 2 862 53 72

Luxembourg/Luxemburg Astellas Pharma B.V.Branch Belgique/Belgien

Tél/Tel: + 32 (0)2 5580710


Česká republika Astellas Pharma s.r.o. Tel: + 420 221 401 500

Magyarország Astellas Pharma Kft. Tel.: + 36 1 577 8200


Danmark

Astellas Pharma a/s Tlf: + 45 43 430355

Malta

Astellas Pharmaceuticals AEBE Tel: + 30 210 8189900


Deutschland

Astellas Pharma GmbH Tel: + 49 (0)89 454401

Nederland

Astellas Pharma B.V. Tel: + 31 (0)71 5455745


Eesti

Biocodex OÜ

Tel: + 372 6 056 014

Norge

Astellas Pharma

Tlf: + 47 66 76 46 00


Ελλάδα

Astellas Pharmaceuticals AEBE Τηλ: +30 210 8189900

Österreich

Astellas Pharma Ges.m.b.H. Tel: + 43 (0)1 8772668


España

Astellas Pharma S.A. Tel: + 34 91 4952700

Polska

Astellas Pharma Sp.z.o.o. Tel.: + 48 225451 111


France

Astellas Pharma S.A.S. Tél: + 33 (0)1 55917500

Portugal

Astellas Farma, Lda. Tel: + 351 21 4401300


Hrvatska

Astellas d.o.o.

Tel: + 385 1 670 01 02

România

S.C. Astellas Pharma SRL Tel: + 40 (0)21 361 04 95/97

Ireland

Astellas Pharma Co. Ltd. Tel: + 353 (0)1 4671555

Slovenija

Astellas Pharma d.o.o. Tel: + 386 14011 400


Ísland

Vistor hf

Sími: + 354 535 7000

Slovenská republika Astellas Pharma s.r.o., Tel: + 421 2 4444 2157


Italia

Astellas Pharma S.p.A. Tel: + 39 02 921381

Suomi/Finland

Astellas Pharma

Puh/Tel: + 358 (0)9 85606000


Κύπρος

Astellas Pharmaceuticals AEBE Ελλάδα

Τηλ: + 30 210 8189900

Sverige

Astellas Pharma AB

Tel: + 46 (0)40-650 15 00


Latvija

Biocodex SIA

Tel: + 371 67 619365

United Kingdom (Northern Ireland)

Astellas Pharma Co., Limited Tel: +353 (0)1 4671555

Free call from Northern Ireland: 0800 783 5018


Acest prospect a fost revizuit în LL/AAAA.


.